În prima sâmbătă adevărată de primăvară, într-un parc oarecare, un grup de voluntari își împarte sarcinile pentru o acțiune de curățenie. Unul ia sacii, altul sapă, o fată cu un carnet se ocupă de înscrieri. Un tânăr rămâne un pic în urmă și spune, destul de încet ca să nu audă toți: eu nu mă pricep la oameni, mai bine mă pun la colectat gunoi. Replica e sinceră și, într-un fel, înțeleaptă. Doar că ridică o întrebare pe care o au mulți, nu doar voluntarii: ce faci cu ceea ce nu-ți iese? Îl ascunzi, îl ocolești, sau îl pui pe masă, împreună cu cineva? Cele două drumuri au avantaje reale și limite pe măsură.
De ce primăvara scoate la iveală ce ne lipsește
Începutul de sezon are un efect aparte. Apar proiecte noi, oameni noi, termene scurte. Un ONG care a stat liniștit peste iarnă se trezește dintr-odată cu douăzeci de oameni pe care trebuie să-i coordoneze, iar fiecare dintre ei vine cu bunăvoință și cu mici nesiguranțe pe care nu le spune.
Într-un asemenea context, orice slăbiciune se vede mai repede. Cine nu se descurcă la vorbit în fața unui grup se ferește de întâlniri, cine nu are răbdare cu tabelele se ferește de înscrieri, iar cine se pierde în amănunte nu poate decide când trebuie decis. Nu e o rușine, e o informație, și poate fi folosită bine sau prost.
Primăvara aduce și o dorință de schimbare. Oamenii vor să facă lucruri noi, să se încerce, să învețe. Tocmai de aceea momentul e prielnic să te uiți mai atent la ce ai de lucrat la tine și să alegi cum o faci. Experiența de voluntar este, pentru mulți tineri, primul loc în care pot greși fără consecințe grave și pot învăța cu adevărat.
Se întâmplă și ca oamenii să-și măsoare valoarea după ce văd la ceilalți. Într-un grup nou, fiecare pare mai sigur pe el decât este, iar comparația aceasta tăcută face ca slăbiciunile proprii să pară mai mari decât sunt în realitate. De fapt, aproape toți cei din cerc simt aceeași îndoială, dar nimeni nu o spune.
Un voluntar nou, mai ales, are impresia că toți ceilalți s-au născut cu răbdare, cu glas puternic și cu un plan. Nu e adevărat, dar impresia aceasta cântărește mult în primele ore, când încă nu cunoști pe nimeni pe nume. Pe măsură ce zilele se încălzesc și grupul se cunoaște, ea se așază de la sine.
Pentru cine caută lecturi pe teme de muncă, business și dezvoltare personală, Revista Succes are o selecție de rubrici legate de succes, business și recomandări, potrivite pentru a-ți pune întrebări despre drumul tău profesional. E un punct de plecare, nu o rețetă.
Prima cale: acoperi punctul slab și mergi mai departe
Abordarea cea mai frecventă e cea defensivă. Îți cunoști punctul slab, îl ocolești și construiești în jurul lui. Cine se simte stângaci la vorbit alege sarcinile în care nu trebuie să vorbească. Cine nu e organizat se așază lângă cineva care e. Se muncește cu ce ai mai bun, iar restul rămâne în umbră.
Are avantaje evidente. Ești eficient din prima zi, te simți competent, iar echipa se bucură de un om care livrează. Câștigi încredere în sine, ceea ce, la început de drum, valorează mult. Pentru un voluntar cu timp puțin, e un mod rațional de a-ți folosi orele pe care le ai de oferit.
Limitele se văd în timp. Punctul slab nu dispare, doar devine un perete, iar la un moment dat apare un rol în care nu-l mai poți ocoli: o cerere de la un finanțator, un grup de copii pe care trebuie să-l duci undeva, un coleg care lipsește și pe care trebuie să-l înlocuiești. Atunci te surprinde nepregătit.
Un exemplu mic: o voluntară se ocupa ani la rând doar de parcare și de rampa pentru bagaje, pentru că nu voia să vorbească cu publicul. Când organizatoarea a plecat, nimeni nu știa să preia relația cu vizitatorii, iar ea, care ar fi știut-o de departe, s-a trezit blocată.
Mai e și o oboseală discretă. Cine își ascunde constant o neputință îndeplinește, de fapt, două munci: pe cea pe care o face și pe cea de a părea că nu are nicio problemă. Pe o perioadă lungă, acest efort consumă energie care ar putea merge în altă parte, iar bucuria din ceea ce faci scade pe nesimțite.
A doua cale: o spui și ai pe cineva alături
Drumul celălalt cere mai mult curaj, dar are o logică simplă. Îți alegi un om în care ai încredere, un coleg mai vechi, un coordonator, o prietenă care a trecut prin asemenea lucruri, și îi spui ce îți e greu. Nu ca o plângere, ci ca o cerere practică: vreau să exersez asta, poți sta lângă mine o dată?
Avantajul principal e că învățarea se accelerează. Lucrurile pe care le-ai fi ocolit ani de zile se rezolvă în câteva întâlniri, pentru că ai pe cineva care te corectează blând, în timp real. Un voluntar care vorbește pentru prima oară la microfon, cu un om sprijinit în spate, trece mai repede peste emoție decât unul lăsat singur în fața publicului.
Există și un câștig relațional. Oamenii simt când cineva e sincer, iar sinceritatea creează legături. Colegul căruia i-ai cerut ajutorul nu se mai simte doar un coleg, ci un om care contează. Echipele care vorbesc deschis despre ce nu merge se descurcă mai bine în momentele grele.
Contează și momentul. Cererea făcută la început de sezon, când toți sunt încă proaspeți, se primește cu mai mult entuziasm decât una aruncată în ziua evenimentului, în fugă, cu telefonul în mână. De aceea primăvara, când se formează echipele, e un moment bun să pui întrebarea.
Limitele merită spuse deschis. Nu oricine are răbdare să ajute și nu orice mediu e sigur. Dacă omul ales te judecă sau te folosește, experiența poate lăsa urme neplăcute. Mai e și riscul să te sprijini prea mult, să nu mai încerci singur și să ceri ajutor din reflex, înainte să fi făcut vreo tentativă.
Ce spun punctele slabe despre felul în care lucrezi
Dacă te uiți atent, un punct slab nu e un defect de caracter, ci o preferință netrenată. Cine evită tabelele nu e neapărat dezorganizat; poate gândește mai bine în imagini. Cine nu vorbește în public nu e lipsit de idei; poate le pregătește mai încet și îi trebuie timp.
Din acest unghi, întrebarea nu mai e dacă ascunzi sau arăți, ci ce poți face cu informația. Unele puncte slabe se transformă în avantaje dacă le privești cu atenție: cel care se pierde în amănunte devine un bun verificator, cel care ezită mult devine prudent, cel care se emoționează ușor devine empatic. Despre punctele slabe ca avantaje profesionale găsești o lectură pe Revista Succes, care arată cum se poate muta accentul de la ceea ce lipsește la ceea ce poți construi.
Nu trebuie să crezi tot ce citești, desigur. Ideea merită însă testată pe un exemplu al tău, nu acceptată din principiu. Alege un punct slab și întreabă-te: în ce situație ar fi, de fapt, un atu? Răspunsul e adesea mai concret decât te-ai aștepta.
Voluntariatul e un teren bun pentru experimentul acesta. Greșelile nu costă bani și, de cele mai multe ori, oamenii din jur sunt îngăduitori. Un tânăr care a învățat să-și vadă punctul slab ca pe o trăsătură de lucrat ajunge, în timp, mai relaxat și la locul de muncă, unde presiunea e mai mare.
Cum alegi omul care stă alături
Dacă mergi pe a doua cale, alegerea persoanei decide mult. Nu cel mai bun din grup, nu cel mai simpatic, ci cel care are răbdare și nu te grăbește. Te poți gândi la cineva care te-a ascultat vreodată fără să dea sfaturi nechemate. Un asemenea om e de obicei cel potrivit.
Spune-i clar ce ceri. Vreau să încerc să prezint azi planul acțiunii; poți sta lângă mine și să-mi spui la final ce a mers? Cu o cerere precisă, omul știe ce să facă, iar tu primești exact genul de ajutor de care ai nevoie. Cererile vagi produc, de obicei, sfaturi vagi.
Stabiliți împreună un orizont scurt: o lună, două acțiuni. Un orizont nedefinit se pierde în rutină. Un orizont scurt face posibil un bilanț: ce s-a schimbat, ce ai mai încercat, ce rămâne. Dacă e nevoie, schimbi omul sau metoda, fără să-ți ceri scuze nimănui.
Păstrează și un caiet cu observații mici: ce ai simțit înainte, ce ai spus, ce ai fi vrut să spui. Peste câteva săptămâni, recitindu-l, vei vedea progrese pe care memoria le-ar fi șters. E un obicei simplu și aproape gratuit.
Și ai grijă să dai înapoi, la rândul tău. Cine primește sprijin cu grație ajunge, de obicei, să-l ofere. Un voluntar care a fost ajutat să vorbească în public va deveni, peste un an, cel care stă lângă un începător la microfon. Așa se țese, pe nesimțite, o comunitate care ține.
Prima sâmbătă, concret
Alege un singur punct slab, nu toată lista. Scrie-l pe o foaie, într-o frază simplă, fără dramatism. Gândește-te la un om căruia i-ai putea cere ajutorul și stabilește o întâlnire scurtă, nu mai lungă de o jumătate de oră. La următoarea acțiune de voluntariat, ia o sarcină mică în care punctul acela apare, cu omul respectiv în apropiere. Seara, notează ce a mers și ce nu. Dacă a fost greu, nu te opri: încă o dată, cu aceeași persoană, va merge mai bine. Dacă n-a fost deloc greu, treci la următorul punct.
Nu uita că scopul nu e să ajungi perfect, ci să te simți mai liber în ceea ce faci. Și, oricum ar ieși, spune-ți că ai încercat într-un loc în care încercarea e binevenită.
